what is it that bound me to the road maybe dust that lifts with every beginning maybe the noise of wheels on dirt roads where I felt gravel as if the engine noise the smell of gas would have rubbed itself on my skin the avoidance of possible accidents the way in which I swallowed her my fear without making the faintest sound I did not care but she cuts a path from my stomach through the trachea to the lips that would purse lightly very lightly barely noticeably like a repressed sexual impulse but still present somehow obvious for whoever watched carefully my twisting the ring that marked every sudden brake the screech of the tires in front of me in the open window frame made the smoke coming out of my mouth become foretelling hieroglyphs similar even to the cave drawings and his hand was so close

 

(I used to imagine that:) most of the stories he told me were happening at borders he was holding my hand tighter and tighter and he was telling me of armed people and of children with tears in dirty eyes and with dried pieces of bread in my hands listening to his words it was as if I was dreaming that I belong to a country that I should have left behind because all kinds of horrors were happening and many people had died and I was suffering enormously and I needed to leave to run and I didn’t have a choice and the people in the country I was running to looked at me funny and left me waiting on a field full of armed people and tents where there were others like me but not quite like me only they ran from the same country to another same country as me and listening to him I almost started to care and long for something to only then realize I’m almost dreaming that he stopped talking a while ago and my hand is red but free 

 

I used to imagine that when he was young he lost everyone in a fire I couldn’t see his family parents or any woman whom he could have had near him only him in front of a house burning at night with a shirt open at the chest and with a black coat on his arm searching in his pocket pulling out a wallet counting his money turning his back on the burning house and leaving walking slowly but determined towards a forward from which the smoke gradually lifted creating a space for a fog smelling of fir tree of resin leaving behind noises of broken glass and crackling of burnt things maybe even meat walking forward closing the buttons on his shirt putting on his coat and waiving to the cars once he arrived at the road at a road at any road waiving as he’s walking to then stop the truck 

 

(I was talking to him about him in my mind:) contextual paralysis a freeze so-called strategic the mind knows what it’s doing even so I want to fall asleep with my teeth in your heart a shell whispers to me in my dream that she wants to be tattooed on my left shoulder blade and from now on it’s a matter of genes and you know very well that the DNA doesn’t show its face only when you sleep it’s naive to think that the die falls your way only because you stopped your mother from blowing over it the line in your palm the line read as if by chance a connection to the big cosmic bank the brilliant stars from Persephone’s tail the glass which you refuse politely you’ll see when worst comes to worst swirling fingers through hair foreign but known it does not work miracles on the third day we do not smear absurdities with a sauce of destiny just because at the table we like to drink only wine it is clear from the ritual you have only one double escape flee and blast 

 

flesh you don’t want spirit you strong drinks and women in penumbra with lit lips lightly closed brought by the back transformed in the smoke keeps gathering you ask for a hundred more you quiet yourself some more look some more you don’t want to come closer your mind works better in the moments when nothing can face the trembling of the tendentious and anonymous torment much could be said about you prefer the penumbra the small places and the glasses half full dry everything dry nothing sweet nothing bitter everything dry and strong you avoid handshakes you like corners hollows curtains shutters although sometimes you look for light you do not want night to end but you know that only during the day one can live in hiding you speak only in whisper listen to me well when your senses sharpen put your hand on your mouth press until blood and run 

 

(I was talking to him about him in my mind:) what need for love does a ferociously alone person have with two cats in the house you tell yourself everything is lost and you light up another cigarette you hear the lung crackling at least be left with one good one at least one that can caress well and gently your ribcage on the inside at least one to vibrate in the same rhythm as your heart what need could you have of a foreign body when you can barely stand yourself held tight like a snail without a shell in a darkness that doesn’t belong to you and the liver the liver what will remain of it you ask yourself with your tongue tightly pressed to the roof of your mouth when you see the bottle almost empty on the floor fallen a last drop you can still save at least that without a liver the world will look different from the hospital bed from a cold steel board from somewhere in a terribly white space if only you were blinded by everything what need of touch can a person have a person whose skin is about to burst open off the bones well-trained used to being slammed off the walls with white traces left on elbows on the clavicle on the thighs on the cheekbones the brow ridges the hyoid bone is not going to break that easily if you get to hold on to it for dear life in strong alcohol kept away from whatever could be considered candor 



View Original Work ↓

ce anume mă lega de drum poate praful care se ridica la fiecare pornire poate zgomotul roților pe drumuri neasfaltate pe care simțeam pietrişul de parcă mi s-ar fi frecat de piele zgomotul motorului mirosul de benzină evitarea posibilelor accidente felul în care îmi înghițeam spaima fără a scoate nici cel mai mic sunet nu-mi păsa dar ea îşi tăia drum din stomac prin trahee până la buzele care se strângeau uşor foarte uşor abia perceptibil ca un impuls sexual reprimat dar totuşi prezent cumva evident pentru cine ar fi privit foarte atent răsucirea inelului pe deget marca fiecare frână mai bruscă vâjâitul tirurilor pe lângă fața mea din cadrul geamului deschis făcea fumul care-mi ieşea din gură să capete valențe hieroglifice prevestitoare foarte apropiate chiar şi de desenele rupestre şi mâna lui era atât de aproape 

 

(îmi imaginam că:) cele mai multe dintre poveştile pe care mi le spunea se petreceau la granițe mă strângea din ce în ce mai tare de mână şi îmi povestea de oameni înarmați şi de copii cu lacrimi în ochi murdari şi cu bucăți uscate de pâine în mâini ascultându-i vorbele era ca şi cum aş fi visat că aparțin unei țări pe care ar fi trebuit s-o las pentru că acolo s-ar fi întâmplat tot felul de grozăvii şi oamenii ar fi murit pe capete iar eu aş fi suferit enorm că trebuia să plec să fug dar n-aş fi avut încotro şi oamenii țării în care fugeam m-ar fi privit ciudat şi m-ar fi lăsat să aştept pe un teren plin de oameni înarmați şi de corturi în care s-ar fi aflat alții ca mine dar nu chiar ca mine doar că şi ei ar fi fugit din aceeaşi țară către altă aceeaşi țară ca şi mine şi ascultându-l parcă începea să-mi pese şi să-mi vină dor de ceva ca apoi să-mi dau seama că aproape visez că el nu mai vorbeşte demult şi că mâna mea e liberă înroşită dar liberă 

 

îmi imaginam că atunci când a fost tânăr a pierdut totul într-un foc nu-i vedeam familia părinții sau vreo femeie pe care ar fi putut-o avea aproape doar pe el pe el în fața unei case în flăcări noaptea cu cămaşa descheiată la nasturii de la piept şi cu o haină neagră pe mână pe el căutându-se în buzunar şi scoțând de acolo un portmoneu numărându-şi banii întorcând spatele casei în flăcări şi plecând mergând încet dar sigur înspre un înainte din care fumul se ridica treptat lăsând loc unei ceți cu miros de brad de răşină lăsând în urmă zgomot de sticlă spartă şi sfârâit de lucruri arse poate chiar de carne mergând înainte încheindu-şi nasturii de la piept ai cămăşii îmbrăcându-şi haina şi făcând semn maşinilor odată ajuns la drum la un drum la orice drum făcându-le semn din mers să oprească apoi camionul 

 

(îi vorbeam despre el în gând:) paralizie conjuncturală îngheț aşa-zis strategic ştie mintea ce face dar chiar şi-aşa eu vreau să adorm cu dinții în inima ta o cochilie îmi şopteşte în vis că vrea să-mi fie tatuată pe omoplatul stâng şi de-aici încolo e treabă de gene iar tu ştii prea bine că adn-ul nu-şi spune cuvântul doar atunci când dormi e o naivitate să crezi că zarul pică aşa cum ai vrea doar pentru că deasupra lui ai oprit-o să sufle pe mama ta linia din palmă rândul citit cică la întâmplare o conectare la marea bancă cosmică steluța sclipitoare din coada persefonei şi paharul pe care îl refuzi politicos vezi tu când ți-o ajunge iar cuțitul la os împletirea degetelor într-un păr străin dar cunoscut nu operează miracole de ziua a treia nu mânjim absurdități cu sos de destin doar pentru că la masă ne place să bem doar vin e clar din ritual nu ai decât o singură dublă scăpare fugă şi dinamitare 

 

carne nu vrei spirit tu băuturi tari şi femei în penumbră cu buze aprinse închise uşor aduse de spate transformate în fumul care se tot adună mai ceri o sută mai taci puțin şi mai priveşti nu vrei să te apropii mintea ta e mult mai bună în momentele în care nimic nu mai poate face față tremurului supliciului tendențios şi anonim s-ar putea spune multe despre tine preferi penumbra locurile mici şi paharele pe jumătate pline seci totul sec nimic dulce nimic amar totul sec şi tare eviți strângerile de mână îți plac colțurile cotloanele perdelele obloanele deşi uneori cauți lumină nu vrei să se termine noaptea dar ştii că doar ziua se poate trăi pe ascuns vorbeşti doar şoptit ascultă-mă bine atunci când ți se vor ascuți simțurile mai bine pune-ți mâna la gură apasă până la sânge şi fugi 

 

(îi vorbeam despre el în gând:) ce nevoie de iubire mai are un om crâncen de singur cu două pisici în casă îţi zici că totul e pierdut şi-ți mai aprinzi o ţigară auzi plămânul cum sfârâie măcar unul de ţi-ar mai rămâne bun măcar unul care să-ţi mângâie cuminte şi blând cutia toracică pe dinăuntru măcar unul care să vibreze în acelaşi ritm cu inima ce nevoie mai ai de un corp străin când abia te mai poţi suporta strâns ca un melc fără cochilie într-un întuneric care nu-ţi aparţine şi ficatul ficatul ce va mai rămâne de el te întrebi cu limba bine lipită de cerul gurii când vezi sticla aproape golită de pe podea căzută o ultimă picătură s-o mai salvezi măcar pe ea fără ficat lumea se va vedea altfel de pe un pat de spital de pe o tablă rece de undeva dintr-un spaţiu teribil de alb măcar de-ai fi orbit de tot ce nevoie de atingere să mai aibă un om a cărui piele stă să-i plesnească pe oasele bine antrenate obişnuite cu izbitul de pereţi cu urmele albe lăsate pe coate pe clavicule pe coapse pe pomeţi arcade osul hioid nu se sparge el aşa uşor dacă ajungi să-l păstrezi cu sfinţenie în alcool tare ferit de orice ar putea să însemne candoare 

Translator Notes

Mina Decu’s poetry lacks centralization, both ambiguous and densely organized; it uses sensation as a kind of place, with lowercase letters and little punctuation. The doubling at the beginning and end of phrases and in the long lists speed up the rolling motion in English. Her prose poetry that appears as a cinematic unpunctuated travel through the experience of an impossible intimacy is truly revolutionary work within Romanian contemporary poetry. We were fascinated with the hybrid form of poetry, fiction, and memoir, writing out of a canonical notion of poetry, a non worshipful or elegiac tone, perhaps a language of injury, which jams together and smooths over many acts of violence that appear like love. We tried not to stretch out the language and let the road continue and smash together these sensations. The strength of the I throughout the poems holds them together in gingerly ways. A challenge we faced as translators was also to bring the much more understated Romanian past conditional tense into English without letting it overpower the lines. A propulsion of narrative formed, these poems offer a brief glimpse of an experience conveyed through a canonical tone blended with informal diction. The poems submitted here are part of her debut poetry collection: Desprindere (Detachment) published in 2018 that has drawn the interest of the Romanian literary world. It was awarded two national prizes and named by Observatorul Cultural (the foremost Romanian literary journal) as most notable debut collection of 2018, while the Revista Timpul describes her work as remarkable for “the robust narrative construction” and her skill to “develop a poetic atmosphere.”


Raj Chakrapani
Anca Roncea

×

In the Classroom


Raj Chakrapani
Anca Roncea

×