We have a colossal zest for life
some of us gain weight bear fruit
and those above do not shy away from eating us
rolled in sugar
sweet to temptation with bitter bodies
we canoodle crouched down thinned down
beautiful people of dirt
fulfilling the lives of those above
from our loves a way to forget
the fruits on trees unpicked. a kind of water that dries up.
we laugh heartily under the dirt where we make love to
the point of defiance
we aren’t afraid of the neighbouring skulls
rolled down into their chests. from me to you
from you to me.
We shine with good health and E numbers. some fireflies
from a distance at night they confuse us
with ursa major. man look at those fellas how they shine
you’d think they’re our shooting stars
from the greater
in that world that keeps its children on its head
the vegetable eggs under its armpits
we dance tighter the hora of unification in cast iron pots
in the hunger for cornmeal of the ducklings in spring the sun
a cast iron soup on low heat
so all nations would claim us and
they drag us like whores.
to roll us home
those fellas are our guards of the nettles.
if we’d ever been security guards we would’ve left a trail on the water
a natural light some rustling among the willows
at least in kindergarten children’s colouring books
for moms and dads watching
to see us behaving.
Those who come from where they come at the table with us
and the Uninvited’s even in the sign of the cross asking us for
bread and wine.
we give him some of everyone of everything. the Uninvited
begins asking for us for everything for marigolds for dandelions.
we mutter this fella’s making us into some
ointment. he says one thing and starts on another. so much
he looks like the one who put stones over
stones that he glimmers but doesn’t gleam. he comes
to ask us quickly for what we’d given him willingly.
we thought we were a support from the top
down something like reverse gravity. we
thought we were living and mad in the poetry of the master
we marveled at the half that marveled at the other half.
we tempted him like some
old hags praying it won’t rain ’cause they don’t have
umbrellas. we didn’t know either-or didn’t mean
and-and
but instead the fella makes us into ointments
for those who’re coming.
And the moment missus English teacher shows up
i act so manly
that i don’t recognize myself. i even take
the posture of the night security guard.
oh look at the legs
she got since the end of the world
if i could find my eyes again
i’d put stickers on her legs to find out
their mystery
sometimes we wonder how they took root in her purple
booties from the flower shop.
we marvel
at how they shine like wet leaves in the evening.
we don’t know to whom they belong we just assume
it’s ’cause of the dew on the flowers in the morning.
maybe ’cause of other school subjects
who knows from which greenhouse
sprinkled several times a day with rose water
missus English teacher changes her dresses every day
sometimes brunettes sometimes blondes so fresh you can’t
recognize them anymore. the ripped jeans she changes on
her knees to let us see her legs better. we never see her face
we only know her legs grow in one year like others’
in ten.
The colleague on the second floor caught a disease that left him breathless
and he fell in love with it. they hid
in each other. said they wanted to get married.
he held it by the sleeve of the wedding dress. said it was his.
at work we sometimes asked him if he’s got
the dress on. he got a spot on his lungs
when he ran out of breath he showed us his lungs
victorious like an organ recipient.
we guessed how long till he’d even cough up
daws’ nests.
we bet on cigarettes.
such a stain on the lungs. the map of a
mysterious realm full of tobacco leaves
which we’ll smoke careless they won’t
cost us much. a realm where
we’ll tumble down naked.
sometimes we tempted him with cigarettes made in
the rolling machine
we’d never before seen a guy
with such lungs in the posters of naked women
thumbtacked to the walls
inhaling our smoke breath till
our chests rose to our shoulders.
Avem un chef colosal de viață
unii dintre noi se îngrașă dau roade
iar cei de deasupra nu se feresc să ne mănânce
tăvăliți prin zahăr
dulci până la provocare cu corpuri amare
ne drăgostim ghemuiți subțiați
frumoşi de țărână
împlinim viața celor de deasupra
din iubirile noastre un fel de a uita
fructele prin pomi neculese. un fel de apă care seacă.
râdem cu toata gura sub țărâna în care ne iubim
până la sfidare
nu ne înspăimântăm de craniile vecine
rostogolite prin piepturi. de la mine la tine
de la tine la mine.
Lucim de sănătoşi şi e-uri. niște licurici
noaptea de la depărtare ne confundă
cu carul mare. ia uită-i și p-ăștia cum lucesc
zici că sunt stelele noastre căzătoare
de la mai mare
în lumea aceea care își ține copiii în cap
ouăle vegetale la subțiori
ne strângem hora unirii în tuciuri
în foamea cu mălai a bobocilor de rață primăvara soarele
zeamă de fier la focu’ mic
toate neamurile să ne revendice și
trag de noi ca de curve.
să ne rostogolească acasă
ăștia sunt paznicii noștri de la urzici
dacă am fi fost vreodată paznici lăsam și noi o dâră pe apă
o lumină naturală un foșnet ceva printre sălcii
măcar prin cărțile de colorat ale copiilor de grădiniță
să ne arate la părinți
că suntem cuminți.
Cele ce vin de unde cele ce vin la masă cu noi
și Nechematul aflat până și în semnul crucii ne cere
pâine şi vin.
noi îi dăm din toate ale totului. începe Nechematul
să ne ceară de tot de brusturi de gălbenele.
noi murmurăm ăsta ne face vreo
alifie. spune un lucru şi se dă pe altul. atât
se aseamănă cu ăla care a pus piatră peste
piatră că luceşte da’ nu străluce. vine el
să ne ceară repede ce i-am dat binevoitori.
credeam că suntem o sprijinire de sus în
jos aşa ca o gravitație inversă. ne-am
crezut trăitori şi nebuni întru poezia meşterului
ne miram de jumătatea care se miră de cealaltă jumătate.
l-am ispitit ca nişte
babe care se roagă să nu plouă că nu au
ele umbrele. nu ştiam ori ori nu înseamnă
şi şi
când colo ăsta ne folosește să ne facă alifii
pentru cei care vor veni.
Şi cum apare doamna de engleză
aşa de bărbat mă dau
că nu mă recunosc. iau şi eu
poziția paznicului de noapte.
să vezi ce picioare
a prins de la sfârşitul lumii
dacă mi-aş mai găsi ochii
aş lipi abțibilduri pe picioarele ei
ca să le aflu taina
uneori ne minunăm cum s-au prins în ghetuțele
ei mov de la florărie.
cum lucesc ca frunzele umede pe înserat
ne minunăm.
noi nu ştim cui aparțin doar presupunem
de la flori i se trage dimineața pe rouă.
poate de la alte materii
cine ştie din ce seră
udate de mai multe ori pe zi cu apă de trandafiri
doamna profesor de engleză îşi schimbă în fiecare
zi rochiile când brunete când blonde de nu se mai recunosc
de proaspete. blugii rupți şi-i schimbă în genunchi ca
să îi vedem picioarele mai bine. pe ea nu o vedem la față
ştim ea creşte într-un an în picioare cât cresc alții
în zece.
Colegul de la etajul doi a prins o boală care îl lăsa fără aer
şi s-a îndrăgostit de ea. se pitulau
unul în altul. ziceau că vor să se căsătorească.
o ținea de mâneca rochiei de mireasă. zicea ca este a lui.
la serviciu îl mai întrebam dacă și-a luat
rochia pe el. i s-a pus pata pe plămâni
când nu mai avea aer ne arăta plămânii
victorios ca un purtător de organe.
noi ne dădeam cu presupusul cât mai are
până când o să tușească și cuiburi de stăncuță.
puneam pariu pe țigări.
o pată aşa pe plămâni. o hartă a unui
tărâm misterios plin de frunze de tutun
pe care le vom fuma la rece nu ne
vor costa cine știe ce. un tărâm
în care ne vom rostogoli dezbrăcați.
câteodată îl ispiteam cu țigări făcute la aparat
nu mai văzusem vreodată
vreunul cu plămânii în pioneze postere
cu femei goale
să tragă expirația noastră de fum până când
ni se ridicau umerii în piept.